Marele Preot este cea de-a cincea carte din pachetul de tarot, urmând după Nebunul, Magicianul, Marea Preoteasă, Împărăteasa și Împăratul. Este o carte plină de tâlcuri și înțelesuri ascunse ce așteaptă să fie descifrate de novicele cititor, așa că am pregătit pentru tine un ghid complet pentru semnificație Marele Preot tarot, incluzând simbolistica și la ce să te aștepți când acesta apare într-o citire tarot online generală sau de dragoste. Așadar, citește în continuare articolul și satisface-ți curiozitatea despre Marele Preot tarot.
Denumire carte tarot | Marele Preot |
Număr carte tarot | 5 |
Imagine carte tarot | |
Semnificație carte tarot | spiritualitate, cunoaștere, începerea/continuarea studiilor, calea profesorului, adevăr |
Semnificație carte răsturnată | inflexibilitate, falsă înțelepciune, autoritate exercitată pe nedrept |
Semnificație în tarot dragoste | angajament, măritiș |
Semnificație în tarot dragoste în poziție răsturnată | monotonie în relație |
Marele Preot tarot este o carte exponentă a sacrului și a profunzimii spirituale. Într-o măsură chiar mai mare decât Marea Preoteasă, care este mai degrabă asociată cu intuiția și natura, cea de-a cincea carte din pachetul de tarot pune în evidență o conexiune intensă cu religia, și în mod special cu Creștinismul. În zodiac Marele Preot îi corespunde Taurului, zodia fixă de pământ care este considerată a fi cea mai înțeleaptă, în ciuda încăpățânării.
Denumirea originală a cărții provine din grecescul Hierophantēs, care îl desemna pe cel ce avea sarcina de a descifra misterele sacre și de a le transmite mai departe enoriașilor. De altfel, vom observa că majoritatea simbolurilor din ilustrația Marelui Preot tarot au legătură cu divinitatea. Spre exemplu, straiele sale sunt ornate cu simbolul crucii și al sfintei treimi, iar pe cap poartă o coroană papală, adică reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. În mână ține un sceptru, menit a-i ghida pe cei ce îi caută înțelepciunea. Acesta face legătura cu un alt element de pe cartea de tarot Marele Preot, care deși este ușor a fi trecut cu vederea, este foarte semnificativ.
Așadar, cei doi discipoli de la baza cărții prezintă un punct de interes, întrucât traiectoria pe care ei se află este de fapt cheia înțelegerii Marelui Preot, o carte de tarot destul de greu a fi descifrată. Tâlcul pentru Preot este că și acesta a fost la rândul lui un discipol, și că numai prin munca susținută de interes și curiozitate a putut ajunge la nivelul la care se află. Cheia cunoașterii se află în fața discipolilor, le este oferită de către Preot, însă drumul până la ea se va dovedi a fi anevoios și mulți se vor da bătuți pe parcurs.
Din punctul de vedere al simbolisticii culorilor, situația pentru Marele Preot tarot este destul de clară: fundalul gri semnifică neutralitate, necesară unui maestru într-ale spiritualității și cunoașterii, iar galbenul este semn al divinității.
Acum că ai aflat originea și înțelesul cărții de tarot Marele Preot, este momentul să afli mai multe și la ce te vei putea aștepta atunci când te vei confrunta cu acesta într-o citire tarot online generală sau într-o etalare tarot pentru dragoste și relații.
Marele Preot deține cheia cunoașterii, aceasta fiind ilustrată în cartea de tarot la baza tronului său. Este atât un lider spiritual, cât și un lider de opinie, iar discipolii săi pot fi identificați în imagine urmărindu-i fiecare mișcare. Cu toate acestea, el nu și-a dobândit înțelepciunea fără a depune și efortul necesar: Preotul nu a ajuns în această poziție în mod întâmplător.
Această carte este specifică celor care doresc să aprofundeze cunoștințele acumulate, spre exemplu studenților sau celor care caută să se perfecționeze din punct de vedere profesional. Nu înceta să îți alimentezi curiozitatea și vei vedea că drumul către succes va fi meritat toată munca depusă.
Marele Preot în poziție răsturnată este ca un lider spiritual care nu acceptă și alte opinii în afară de a sa. El crede că știe mai bine decât toți cei din jur, iar această inflexibilitate nu îi va câștiga puncte de popularitate. Cunoștințele sale sunt dobândite într-un mod superficial, ceea ce înseamnă că nu te poți încrede în sfaturile sale. În acest caz se recomandă mai multă deschidere și ieșirea din paradigmele limitatoare.
În dragoste, Marele Preot prevede o relație stabilă, cu o persoană cu care împarți același sistem de valori și credințe. Este un semn că partea sprituală nu trebuie neglijată într-o relație, întrucât potrivirea pe plan fizic nu este de ajuns pentru o cursă lungă. Așadar, dacă această carte se află în etalarea ta de tarot pentru dragoste, înseamnă că te afli pe drumul cel bun când vine vorba de stabilitatea emoțională, care nu vine de la sine, ci prin efortul comun al partenerilor de a se dedica trup și suflet relației. De asemenea, ar putea fi vorba cu precădere despre un partener în zodia Taur, care oricum caută și întreține stabilitatea. Ai grijă însă a nu lăsa această conxiune să intre într-o stare de monotonie.
În poziție răsturnată, Marele Preot indică faptul că viața ta amoroasă a ajuns să fie monotonă. Stabilitatea este într-adevăr un standard de dorit, însă nu trebuie sacrificate momentele de spontaneitate care piperează viața. Ieși din carapacea în care te-ai ascuns și încearcă să aduci relația într-un punct în care aceasta te umple iar de entuziasm și de fluturi în stomac.
Așadar, acum că ai aflat mai multe despre una dintre cele mai complexe cărți din pachetul de tarot, Marele Preot, te invităm să îți pui cunoștințele la test printr-o Citire Tarot cu O Carte sau chiar documentându-te și despre alte cărți din arcana majoră cu un Ghid pentru Semnificațiile Cărților de Tarot la Sloturi pe Tocuri!